INFORMATII PRIVIND IMPACTUL DE MEDIU

 Activitatea desfasurata in cadrul societatii SC ASUS SERVICE S.R.L– “COLECTARE SI TRANSPORT APE UZATE”, conform cod CAEN (Rev.2) : 3700 sau cod CAEN (Rev.1): 9001, este reglementata prin Autorizatia de Mediu nr. 60 din 02.02.2011, revizuita in data de 02.12.2014, valabila pe toata perioada derularii activitatii cu conditia vizarii anuale.

In vederea conformarii cu actul de reglementare precum si cu legislatia de mediu in vigoare, in cadrul societatii se acorda o deosebita atentie protectiei mediului,  investindu-se in dotari si instalatii pentru retinerea, evacuarea si dispersia poluantilor in mediu, astfel incat impactul generat sa fie minim.

Protectia factorului de mediu APA

Apele uzate vidanjate sunt colectate in autovidanje si transportate cu mijloacele de transport utilizate in activitate, de la diversi beneficiari si sunt deversate la statiile de epurare autorizate. Apele uzate evacuate in instalatiile de epurare autorizate se incadreaza in NTPA nr.002/2005. Vidanjarea se va efectua numai daca beneficiarul prestatiei prezinta buletin de analiza pentru apele uzate, care atesta incadrarea in NTPA 002/2005.

SC ASUS SERVICE SRL va emite bon de transport pentru fiecare beneficiar, fiind obligatorie inregistrarea transporturilor de ape uzate si a punctului de descarcare a acestora intr-un registru, care va fi pus la dispozitia reprezentatilor autoritatii de mediu.

Protectia factorului de mediu AER

Concentratiile si debitele masice de poluanti, respecta Ord. 462/1993, privind valorile limita ale emisiilor provenite de la mijloacele de transport ; alimentarea parcului auto din dotare se realizeaza de la distribuitori autorizati, cu respectarea  HG 470/2007 privind limitarea continutului de sulf in combustibili lichizi.

Pentru incadrarea nivelului de zgomot produs din activitate in cerintele STAS 10009/2017 – Acustica, se respecta programul de functionare aprobat de administratia publica locala, si se utilizeaza masini si echipamente performante.

Protectia factorului de mediu SOL

Protectia solului este asigurata prin platforme betonate si paviment impermeabilizat in zona de parcare auto. Pentru indepartarea eventualelor pete de produs petrolier de la mijloacele de transport se utilizeaza material absorbant biodegradabil.

Service-ul mijloacelor auto cat si spalarea acestora se face in unitati autorizate.

Din activitate rezulta diverse cantitati din urmatoarele categorii de deseuri (Codificare cf. HG 856/2002):

-          20 03 01 – deseuri municipale amestecate.

Deseurile menajere se depoziteaza in containere amplasate pe platforma betonata si sunt preluate de operatorul autorizat pentru salubrizare, in conformitate cu prevederile Leg.211/2011 privind regimul deseurilor.

Evidenta gestiunii deseurilor se tine lunar, in conformitate cu HG 856/2002 si se raporteaza  la APM Constanta, conform cerintelor de monitorizare impuse.

In vederea îmbunătăţiri continue a protecţiei mediului pentru activitatea desfasurata si  in scopul  utilizarii durabile şi eficiente a resurselor, SC ASUS SERVICE SRL si-a stabilit urmatoarele obiective de mediu:

1.    Mentinerea conformitatii cu reglementarile de mediu aplicabile activitatilor firmei;  Respectarea si continua conformare cu cerintele legale si cu alte cerinte aplicabile, referitor la aspectele de mediu; In acest sens, societatea efectueaza monitorizarile impuse de actul de reglementare si raportarile cu frecventa solicitatata de autoritatea de mediu;

2.    Reducerea consumului de resurse si a deseurilor rezultate din activitatile desfasurate.

3.    Constientizarea si instruirea personalului propriu si a personalului ce actioneaza in numele firmei, privind importanta protectiei mediului. Aplicarea principiului controlului şi responsabilităţii la nivelul întregii societati şi la nivelul fiecărui salariat.

In fiecare an, societatea  investeste in masuri menite sa creasca gradul de protectie a mediului. Politica societatii este de a oferi servicii de calitate clientilor sai, prin desfasurarea de activitati prietenoase mediului.

 

Intocmit in conformitate cu prevederile H.G. 878/2005 privind accesul publicului la informatia privind mediul.